Peste 20.000 de credincioși au venit la Târgoviște la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Pariarhul Constantinopolului și Mitropolitul Ţării Româneşti

Publicat: 12/08/2024, 15:04

Peste 20.000 de credincioși din Eparhie și din țară, dar și autorități naționale, județene și locale, au venit, duminică, încă de la primele ore ale dimineții, la Târgoviște, pentru a participa la sărbătorea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, bucurându-se de comuniunea binecuvântată a rugăciunii și pentru a-și manifesta evlavia față de cel dintâi sfânt canonizat pe teritoriul României.

Toți credincioșii prezenți duminică la ceremoniile de la Târgoviște s-au închinat la racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon, dar și la cea cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, bine cunoscut tămăduitor, mult iubit și invocat în rugăciuni de credincioși, care au fost aduse la Târgoviște, de la Mănăstirea Radu Vodă din București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.

În ajunul sărbătorii, sâmbătă, 10 august 2024, s-a desfășurat Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, la care au participat aproape 4.000 de tineri, acesta având loc prin centrul istoric al Târgoviștei, cu oprire la Mânăstirea Stelea și la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni din fața Primăriei orașului.

Sfântul Ierarh Nifon, un reper eclezial important

Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită pe podiumul special amenajat în apropierea Catedralei eparhiale de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse – Biserica Ortodoxă Bulgară, Înaltpreasfințitul Părinte Vasilios, Mitropolit de Constantia şi Famagusta – Biserica Ortodoxă a Ciprului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.

„Ierarhul nostru a evocat în cuvântul său rolul sfinților în viața noastră spirituală, arătând că ei sunt reperele mărețe și fascinante de viață și de speranță, de urmare a lui Hristos, de înnoire și de transformare, care strălucesc pe cerul luminos al universului credinței noastre. Înaltul Ierarh a subliniat faptul că dintre numeroșii sfinți care strălucesc pe firmamentul cerului sacru al evlaviei noastre, strălucește în chip minunat ocrotitorul principal al Eparhiei noastre – Sfântul Ierarh Nifon – cea mai importantă personalitate religioasă a Ortodoxiei de la începutul secolului al XVI-lea, cel care reprezintă până astăzi, un reper eclezial important, atât pe plan spiritual, cât și pe plan moral și cultural, care ne inspiră viața de credință, îndemnându-ne la aprofundarea și la intensificarea comuniunii cu Dumnezeu”, a transmis Arhiepiscopia Târgoviștei.

Potrivit sursei citate, rodnicia sa duhovnicească este până astăzi mărturisită cel mai bine de cunoscutul său ucenic – Sfântul Voievod Neagoe Basarab – model desăvârșit de om politic creștin, dar și de efervescența spirituală a deceniilor ce au urmat. Cu o impresionantă deschidere spre lumea culturii și a nevoilor misionare ale timpului său, Sfântul Ierarh Nifon a îndemnat la folosirea celor mai noi mijloace tehnice ale acelei epoci pentru optima propovăduire a valorilor evanghelice, și astfel, la îndemnul său, a fost utilizat tiparul în misiunea Bisericii, întrucât Voievodul Radu cel Mare a sprijinit, la vremea potrivită, opera tipografică a Ieromonahului Macarie, care a editat aici, la Târgoviște, primul Liturghier ortodox din lume și prima carte de pe teritoriul țării noastre, în anul 1508.

„Lumea contemporană, frământată de înstrăinarea de Dumnezeu, aplecarea exagerată spre cele materiale şi însingurare, are nevoie de puternica mărturie creştină a iubirii şi milostivirii lui Dumnezeu, a bucuriei şi frumuseţii, a comuniunii şi solidarităţii, a purtării de grijă pe care Creatorul o manifestă neîncetat spre noi, iar rugăciunea împărtăşeşte cel mai bine acest adevăr nouă şi, prin efortul nostru mărturisitor şi misionar, și celor de lângă noi”, potrivit Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a lansat, cu acest prilej, volumele tipărite recent de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, intitulate: Voievodul Radu Paisie – ctitor de lăcașuri sfinte, promotor al culturii și sprijinitor al Ortodoxiei, precum și Rolul eclezial și cultural al Evangheliei învățătoare de la Mănăstirea Dealu – Târgoviște – 380 de ani de la apariție, la care se adaugă broșurile din colecția misionară dedicată tinerilor, intitulate: Suferința și boala în lumina Învierii Domnului și Sfântul Martir Voievod Constantin Brâncoveanu – 310 ani de la moartea lui martirică.

Înaltpreasfinția Sa a oferit ulterior „Diploma de Excelenţă Sfântul Ierarh Nifon” și daruri celor 22 de elevi care au obținut primele locuri la etapa națională a Olimpiadelor și Concursurilor școlare 2023-2024, dar și celor 22 de profesori îndrumători ai lor.

La eveniment au participat și oficialități, naționale și locale, senatori și deputați din Parlamentul României, iar dintre autoritățile locale menționăm: domnul Corneliu Ștefan – Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, doamna Claudia Gilia – Prefectul Județului Dâmbovița și domnul Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște.

Sursa foto: Arhiepiscopia Târgoviștei

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal